Pentru a nu se pierde complet, încep să lipească etichete: „acesta este un ceas”, „aceasta este o masă”, „acesta este orașul nostru”. Un fel de pedagogie de avarie, un mod de a ține realitatea în viață cu bandă adezivă și speranță.

Mă tem că, în tăcerea grăbită a lumii de azi, boala aceasta imaginară nu e chiar atât de imaginară. Trăim – cum ni se tot repetă – într-un prezent globalizat, unde totul se petrece repede și prea puțin contează. Iar riscul de a uita ce merită reținut e... cât se poate de real.
Dar există, slavă Domnului, și antidoturi. Unele vin din cultură. Iar altele, rare, vin din muzică.

Pentru că muzica nu uită. Muzica nu cere explicații. Muzica nu ține conferințe. Ea păstrează, fără ostentație, ceea ce oamenii încep să piardă: singurătatea unui vârf de munte, tăcerea unei câmpii, puterea credinței, emoția autentică.     

O orchestră simfonică – cum este cea a Filarmonicii ”Oltenia” pe care o sărbătorim astăzi – este o instituție de memorie afectivă. Ea înregistrează nu doar partituri și programe de sală, ci și stări de spirit, povești tăcute, epoci trecute.

În urmă cu 78 de ani, cineva a avut ideea – îndrăzneață, aproape utopică – de a da acestui oraș o orchestră. Și iată-ne azi, într-o instituție aflată sub oblăduirea Primăriei Municipiului Craiova și a Consiliului Local, martori ai unei rezistenței sonore care a supraviețuit timpului mai bine decât multe discursuri.

Să nu uităm, deci, că în vremurile în care se uită ușor, o orchestră nu este doar un ansamblu muzical, ci un exercițiu de amintire.

La mulți ani Filarmonicii ”Oltenia”! Și mulțumiri celor care au cântat, ascultat, sprijinit, și mai ales, nu au uitat.

Manager
Ivona Stănculeasa