Filarmonica ”Oltenia” Craiova prezintă concerte-lecții de educație muzicală
Filarmonica ”Oltenia” Craiova organizează, în cadrul Programului național „Școala altfel” - ediția 2017, concerte-lecție tematice de educație muzicală:
♫ ”Muzica în pași de dans”
- concert susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii ”Oltenia”
Prin adresabilitate, concertul intitulat ”Muzica în pași de dans” este dedicat elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal, lucrările incluse în program fiind selectate ținând cont de conținuturile programei analitice de studiu pentru disciplina educație muzicală și de particularitățile de vârstă și de dezvoltare ale copiilor și tinerilor ce frecventează cursurile învățământului preuniversitar.
Susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii ”Oltenia”, concertul se remarcă prin prevalentul caracter interactiv, antrenant, ilustrativ. Programul selectat special spre a fi prezentat elevilor include lucrări orchestrale foarte accesibile, de mare popularitate, din repertoriul național și internațional, fragmente muzicale atractive, de o rară expresivitate melodică.
Noțiunea de ”dans”, ca element teoretic unificator al concertului, este reprezentată de câteva fragmente sonore celebre, îndrăgite de iubitorii muzicii din întreaga lume: de la universul fascinant al valsurilor, polcilor și elegantelor menuete - considerate printre cele mai rafinate forme ale dansului cult în Europa apuseană -, la virtuzitatea eclatantă, spontaneitatea năvalnică și bogăția ritmico-melodică a exuberantelor dansuri populare românești.
Coordonatele concertului:
Tema: ”Muzica în pași de dans”
Interpretează: Orchestra simfonică a Filarmonicii ”Oltenia”
Dirijor și prezentator: Alexandru Iosub
Din program:
Johann Strauss: Vals, polcă
Johann Sebastian Bach: Badinerie
Wolfgang Amadeus Mozart: Menuet
Piotr Ilici Ceaikovski: Dans rusesc - trepak
Constantin Bobescu: Dansuri românești - horă, sârbă
Locul de desfășurare:
Sala de concerte a Filarmonicii ”Oltenia” (capacitatea max. 398 locuri)
Durata concertului: aprox. 50 minute
* Prețul biletului: 10 lei
♫ Cântece despre natură, viețuitoare, anotimpuri și excursii; prelucrări de folclor; negro spirituals
- concerte susținute de Corala academică a Filarmonicii ”Oltenia”
Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia“ (cor mixt) vine în întâmpinarea Programului național „Școala altfel” cu o ofertă educaţională muzicală ce îndeplineşte exigenţele metodologice şi de conţinut ştiinţific actuale ale programei şcolare privind disciplina educaţie muzicală. De asemenea, programul concertelor a fost ales prin raportare la respectarea principiului interactivității ludice profesor-elev, în scopul unei mai bune receptări de către elevi a mesajului artistic.
Coordonatele concertului:
Tema: Prezentarea tipologiei vocilor umane, prin evidențierea timbrului vocal individual sau simultan (pe două, trei sau patru voci)
Interpretează: Corala academică a Filarmonicii ”Oltenia”
Dirijori și prezentatori: Manuela Enache, Pavel Șopov
Din program:
Nicolae Saxu: “Vine, vine primăvara”
Timotei Popovici: ”Fluturele”, ”Vine mai”
Dumitru Georgescu-Kiriac: ”Doamna florilor”
* anonim: ”Frère Jacques”
Richard Rodgers: ”Cântecul gamei” din musicalul ”Sunetul muzicii”
Dragan Dragan Shuplevski: ”Chae Shukarye”
Gheorghe Danga: ”Sârba pe loc”, ”Sârba în căruță”
Gavriil Musicescu: ”Iac'așa”
Yuri Falik: ”Neznakomka” (”Necunoscuta”)
Sabin Pautza: ”Jericho”, ”Glorious Kingdom”
Locul de desfășurare: Sala ”Filip Lazăr” a Filarmonicii ”Oltenia” (capacitatea max. 100 locuri)
Durata concertului: aprox. 50 minute
* Prețul biletului: 10 lei